Concert Celelalte Cuvinte – Vintage Pub

8th November

Petrecere Vintage Pub – Karaoke & Retro Party

6th November

După cum poate ați observat, ne-am gândit în acest nou sezon să dăm o tentă unică fiecărei seri în Vintage Pub, și o să încercăm să ne ținem de asta cât de mult se poate. Deocamdată nu le-am pus chiar pe toate la punct, încă lucrăm la câteva noi concepte de seri tematice, dar cele pe care le-am bătut deja în cuie sunt sfinte. În fiecare marți, e seară studențească. Miercurea, deobicei, vor fi concertele (v-am mai spus oare cât de bestiaaaaal a fost la Victor Bailey?). Vinerea și sâmbăta sunt party-nights. Duminica, sezonul acesta, va fi seara de Karaoke și Retro Party. Adică, ne zbânțuim jumătate de oră după care, în loc să ne punem la masă să ne răcorim, ne suim pe scenă și cântăm. Dar nu așa, cântăm de să răsune pereții clubului. După care ne răcorim și o luăm de la capăt. Tot așa în reprize până va cânta cocoșul. Iar atunci, răgușiți și cu picioarele umflate, pornim spre casă pentru ultimele două ore de somn înaintea unei noi săptămâni de lucru. Hardcore, nu alta. Deci, ce ziceți? Tra-la-la-la-la

Concert Victor Bailey Group in Vintage Pub

30th October

Biletele la concertul Victor Bailey, din 2 noiembrie, au fost scoase in vanzare, la Supporter Sports Pub & Grill, pe bd. Victoriei, si in Vintage Pub. Pretul unui bilet este 25 de lei.

Concert Blazzaj in Vintage Pub

13th April

blazzaj-mic

Hai, că v-am înnebunit de cap. Dar avem atâtea concerte programate de nu mai știm cum să ne împărțim. Și, prin urmare, pentru că e prea dificil să alegem, noi am descoperit cea mai bună variantă. Mergem la toate. Ne-am gândit să ne culturalizăm un pic cu o trupă tare mișto din Timișoara, Blazzaj. Băieții ăștia faini vor cânta în Vintage, în 13 aprilie, cam de pe la aceeași oră deja tradițională, 21. Biletul este doar 10 lei. Mai ieftin decât un pachet de țigări. Ia vedeți, nu-i așa că zic mișto băieții?


Citeste mai mult »

?>