Concert TiPtiL – Vintage Pub
Joi, 23 februarie, TiPtiL concertează la Sibiu, în Vintage Pub. Evenimentul face parte dintr-un mini-tour, pe care trupa îl susține în trei orașe din țară.
Joi, 23 februarie, TiPtiL concertează la Sibiu, în Vintage Pub. Evenimentul face parte dintr-un mini-tour, pe care trupa îl susține în trei orașe din țară.
După cum poate ați observat, ne-am gândit în acest nou sezon să dăm o tentă unică fiecărei seri în Vintage Pub, și o să încercăm să ne ținem de asta cât de mult se poate. Deocamdată nu le-am pus chiar pe toate la punct, încă lucrăm la câteva noi concepte de seri tematice, dar cele pe care le-am bătut deja în cuie sunt sfinte. În fiecare marți, e seară studențească. Miercurea, deobicei, vor fi concertele (v-am mai spus oare cât de bestiaaaaal a fost la Victor Bailey?). Vinerea și sâmbăta sunt party-nights. Duminica, sezonul acesta, va fi seara de Karaoke și Retro Party. Adică, ne zbânțuim jumătate de oră după care, în loc să ne punem la masă să ne răcorim, ne suim pe scenă și cântăm. Dar nu așa, cântăm de să răsune pereții clubului. După care ne răcorim și o luăm de la capăt. Tot așa în reprize până va cânta cocoșul. Iar atunci, răgușiți și cu picioarele umflate, pornim spre casă pentru ultimele două ore de somn înaintea unei noi săptămâni de lucru. Hardcore, nu alta. Deci, ce ziceți? Tra-la-la-la-la